CELE MAI IMPORTANTE PROIECTE REALIZATE

- Instituții Publice -

Avocatul Poporului

2020

Consultanții AXA Management Consulting au elaborat procesele și procedurile de comunicare internă în cadrul Oficiului Avocatului Poporului. Procesul de consultanță s-a realizat prin realizarea analizei necesităților instituționale ale Oficiului, identificarea instrumentelor pasibile de a fi utilizate în cadrul instituției, elaborarea procedurilor de comunicare și a planului de implementare a acestora.

4

2019

În parteneriat cu experții Centrului Educațional PRO DIDACTICA, consultanții AXA Management Consulting au elaborat curriculumul și materialele pentru programul de formare a competențelor profesionale ale cadrelor didactice de sprijin și psiho-pedagogi. Această sarcină a fost realizată în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat de Banca Mondială.

Cancelaria de Stat

2018

Un program complex de training „Abilităţi de Leadership” a fost realizat de consultanţii AXA Management Consulting pentru şefii direcţiilor şi serviciilor Cancelariei de Stat. Proiectul a fost sprijinit financiar de GIZ şi a vizat dezvoltarea competenţelor de leadership şi management al oamenilor pentrupersonalul managerial al Cancelariei.

agepi

2017

O serie de şase programe de training orientate spre dezvoltarea unui spectru variat de competenţe personale şi profesionale ale personalului AGEPI a fost livrat pe parcursul unei perioade de patru luni. Consultanţii AXA Management Consulting au urmărit dezvoltarea abilităţilor de prezentare, management al timpului şi de dezvoltare personală, precum şi a competenţelor de elaborare a propunerilor de finanţare şi de management al proiectelor.

UNDP

2016

În cadrul proiectului „Asistență tehnică pentru Parlamentul Republicii Moldova pentru sporirea capacităților de comunicare internă și externă” finanţat de UNDP Moldova, în parteneriat cu ECORYS Polska, au fost livrate o serie de cinci programe de training. Consultanţii AXA Management Consulting au elaborat materialele pentru programe de formare precum „Tehnici de comunicare eficientă”, „Elaborarea comunicatelor de presă şi oferirea interviuriror”, „utilizarea reţelelor sociale”, „Abilităţi de prezentare” şi le-au livrat pentru membrii Parlamentului Republicii Moldova.

Parteneriate pt fiecare Copil

2015

AXA Management Consulting a desfăşurat 11 ateliere de planificare strategică pentru 11 Direcţii Raionale de Asistenţă Socială. Acest proiect a fost iniţiat de către “Parteneriate pentru Fiecare Copil” ca parte a unei initiative majore de dezvoltare a capacităţior respectivelor Direcţii de a oferi servicii sociale calitative.

UNDP

2014

AXA Management Consulting a implementat un proiect de dezvoltare a capacităţilor de gestiune a proceselor HR în 30 de administraţii publice locale din variate regiuni ale Republicii Moldova. Proiectul a fost realizat în cadrul  Programului Comun de Devoltare Locală Integrată, realizat cu suportul UNDP Moldova.

UNDP

2009

Implimentarea proiectului „Îmbunătăţirea Managementului Resurselor Umane în Primăria or. Rezina”. Proiectul, elaborat de către primăria oraşului Rezina şi finanţat de către PNUD Moldova, a avut drept scop îmbunătăţirea structurii şi proceselor organizaţionale şi, ca rezultat, creşterea eficienţei funcţionării primăriei.

Proiectele noastre

Despre noi

ro_RORomanian